Află cum poți micșora prețul la facturi pe timp de iarnă, optând pentru ferestre eficiente energetic

E iarnă și te gândești cu groază cum să îți împarți bugetul între cadouri, sărbători, vacanțe și facturile care, de obicei cresc în această perioadă?

Izolarea corespunzătoare a locuinței te poate ajuta să menții căldura în casă și facturile la energie scăzute. Pe timp de iarnă, o locuință eficientă energetic va consuma mai puțină energie pentru încălzire întrucât căldura se menține mai ușor în interior, prin urmare facturile sunt mult mai mici.

În tot acest proces, ferestrele au unul dintre cele mai importante roluri, având în vedere că prin ele se pierde cea mai mare cantitate de căldură. Cu cât au un coeficient de izolație termică mai bun, cu atât eficiența energetică a locuinței va crește iar facturile vor fi mai mici.

Iar dacă ai decis că ai nevoie de alte geamuri, atunci e bine să cunoști tot ce presupune această operațiune.

 În primul rând, caută o echipă de specialiști care să se ocupe de problema ta. Un exemplu bun este compania PLASTAL, prezentă de 17 ani pe piața Republicii Moldova, deține propria fabrică de producere a tâmplăriei din PVC și aluminiu, dotată cu utilaje moderne și automatizate.

Compania PLASTAL îți recomandă să iai în calcul 4 factori principali:

  1. Tehnologia de producere. Asigură-te că producătorul de ferestre la care ai apelat folosește utilaje performante de producere și nu se abate de la normele de calitate. 
  2. Sistemul de profil. Spre deosebire de o fereastră standard, ferestrele din PVC sunt de un real ajutor în izolarea termică și acustică a locuinței. Pe lângă garantarea confortului termic, ferestrele din PVC, cu geam termopan se închid etanș, împiedică pătrunderea umezelii în casă și formarea condensului.

De exemplu, sistemul de profil REHAU, GENEO de la PLASTAL te ajută să reduci pierderile de energie cu până la 76%, reprezentând o inovație ultramodernă și din punct de vedere energetic fiind cel mai bun sistem de profile actual pentru ferestre cu adâncimea constructivă de 86 mm. 

  1. Termopanul. Optează pentru sticla LowE – cu emisivitate super redusă. Acest tip de sticlă ajută la diminuarea pierderilor de căldură pe timp de iarnă, generând astfel un confort crescut și economie de energie. Opțional poți opta pentru sticla 4Seasons, care, prin caracteristicile sale, ajută la reducerea supraîncălzirii pe timp de vară și la izolare termică sporită pe timp de iarnă. Astfel, confortul tău este crescut în orice anotimp, iar facturile sunt mici, sporind eficiența energetică a locuinței.
  2. Feroneria. Un alt element esențial pentru performanța energetică a locuinței se referă la feroneria pentru izolare termică. Balamalele, garniturile sau mânerele de calitate sunt piese esențiale pentru asigurarea confortului termic. O singură piesă de feronerie de slabă calitate poate compromite eficiența întregului ansamblu.
  3. Instalarea corectă. Montarea ferestrelor este o procedură foarte responsabilă care necesită participarea unor specialiști calificați. Dacă se fac greșeli în timpul instalării, nivelul de protecție termică, izolare fonică și durata de viață a ferestrei se reduce semnificativ.

Dacă deja îți este clar ce trebuie să faci pentru a asigura casei tale o performanță energetică ridicată, ia legătura cu PLASTAL. Ne găsești la doar un click distanță: www.plastal.md , mereu pregătiți cu sfaturi și sugestii utile pentru casa ta. 

PLASTAL – investește inteligent în viitorul casei tale!

Acest articol a fost publicat în Noutăți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *